Îmi donez ziua de naștere pentru refugiul Scara
Adina Muresanu Asociatia Montana Carpati
Nu m-am gândit până acum că ziua mea de naștere ar putea fi cuiva de folos, în afară de mine personal, desigur ?.
Dar anul ăsta se întâmplă ceva la care vreau neapărat să contribui, și să te conving și pe tine să faci asta, împreună cu mine.
Sunt niște oameni tare faini, Asociația Montană Carpați - https://asociatiamontanacarpati.ro/. Ei, sau mai precis noi, pentru că fac parte și eu din asociație, ne-am apucat de construit un refugiu montan în șaua Scara din Făgăraș. De la zero. Adică prima dată a fost doar o idee, apoi un plan, apoi un proiect, apoi o fundație, iar weekendul trecut pereții refugiului au ajuns sus cu un elicopter: https://shorturl.at/oCKX3
De ce?
Te-ai rătăcit vreodată în ceață pe munte? Eu da, și când am regăsit marcajul am mulțumit în gând de o mie de ori echipei care a refăcut marcajul. Asociația Montană Carpați și alte asociații montane sunt formate din VOLUNTARI dispuși să dea din timpul lor ca să refacă marcaje și refugii.
Pentru că mergem în Alpi și îi admiram pe nemți, francezi, italieni pentru traseele lor și refugiile lor și toată organizarea pe care o au pe munte. Uite că nu ne împiedică nimic să avem și noi la fel. Trebuie o mână de oameni iubitori de munte, care să își propună și apoi pună mâna să facă.
Îmi doresc și pentru noi și munții noștri trasee, refugii, siguranță și organizare ca în Alpi. Și uite că e posibil.
Nu-mi imaginez cum s-au strans banii necesari pentru refugiu, că dacă pornești de la sumă pare imposibil. Dar dacă pornești de la ceea ce vrei să realizezi, începe să devină real.
Așa că, dacă ai 5 lei, sau 10, sau 100, echivalent a un covrig, o bere sau o shaorma cu de toate, direcționează-i spre refugiul Scara. O să fie un șurub sau o grindă mai aproape de finalizare. Și cu un pas mai aproape de a avea Carpații la fel de îngrijiți și respectați ca Alpii.
Fă-mi un cadou, fă-ți un cadou, fă-ne un cadou, dă cu încredere click pe link și direcționează o sumă către Asociația Montană Carpați și refugiul Scara din Făgăraș. Toate donațiile merg direct în contul asociației și de acolo către refugiu.
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul