Voluntar in Carpati

Proiectul Voluntar in Carpati este dedicat celor care ar dori să schimbe atmosfera cluburilor cu aerul curat, imobilitatea fotoliului cu urcuşul spre vârfuri, stressul civilizaţiei cu tihna serilor lângă focul de tabară, singuratatea relaţiilor virtuale cu camaraderia reală a prietenilor cu chip şi suflet. 

Pentru confortul şi siguranţa lor lucrăm la refacerea potecilor de munte astfel incât, în final, principalele puncte de interes turistic să poată fi atinse pe trasee marcate iar creasta Carpaţilor să poată fi parcursă pe „banda roşie”. După succesul primilor ani de la lansare proiectul continua în 2019 cu alţi peste 1000 de kilometri de poteci refăcute în Munții Ciucas, Cernei, Bucegi, Piatra Mare, Grohotis, Lotru, Cindrel, Vrancea, Apuseni si Fagaras.

Donează pentru că fiecare leu înseamnă sănătate pentru mii de tineri ce vor călca pe aceste cărări în confort şi sigurantă! Pentru că fiecare 400 de lei investiţi înseamnă 1000 de metri de poteca refăcută! 

[ Show more ]
Galantomi:

1

Donatii:

82

Suma:

6,665 RON

Evenimente fundraising

In beneficiul: Voluntar in Carpati

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă, în schimb, o donație pentru una dintre cauzele cu care tu simți că rezonezi. 

0 RON

Suma:

1

Galantomi:
0 Donatii

In beneficiul: Voluntar in Carpati

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. 

1,715 RON

Suma:

3

Galantomi:
20 Donatii

In beneficiul: Voluntar in Carpati

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

4,950 RON

Suma:

6

Galantomi:
62 Donatii

Pagini fundraising

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Un mod simplu de a pune umărul la refacerea potecilor şi marcajelor din munți. Supprtul material este la fel de binevenit ca şi cel fizic. Haideț

500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Și mie îmi pasă!

Unor oameni le pasă de Munții Carpați. Altor oameni le pasă de mine. Eu mă încadrez la ambele categorii. Dacă mai sunteți și alții în situa

1,000 RON Target
1,035 RON Suma
11 Donatii
100% Complete

Un cadou special de ziua mea

Salutare prieteni dragi,  Eu m-am născut în Munți! Am petrecut anii copilăriei colindându-i. Tot ei au fost cei care m-au tras aproape de creste

1,000 RON Target
680 RON Suma
9 Donatii
68% Complete

Andrada își donează ziua de naștere pentru Asociația Montană Carpați

Deoarece se apropie ziua mea, aș vrea să dedic această zi naturii și doresc să strâng fonduri pentru îmbunătățirea traseelor montane. Mulțu

500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Imi donez ziua de naștere pentru munte

Dragi prieteni și iubitori ai muntelui, De 10 ani mă dedic cu bucurie Asociației Montane Carpați, asociatie care s-a născut din pasiunea unui gru

1,000 RON Target
280 RON Suma
5 Donatii
28% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

         În calitate de călător prin Carpaţi mă-nclin în faţa celor care cu munca lor, adesea în regim de voluntariat, au croit poteci, l

1,000 RON Target
1,000 RON Suma
12 Donatii
100% Complete

Imi donez ziua de naștere pentru munte

Grindina ne toacă intens. Creasta alunecă, urcușul e abrupt și încep să mă tem.   De hăul din stânga, de colțurile de piatră din dreapta,

1,000 RON Target
1,480 RON Suma
20 Donatii
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Salutare,   După cum mă știți, sau chiar dacă nu mă știți nu este greu să vă dați seama că sunt un om care apreciază, iubește și respe

1,000 RON Target
1,135 RON Suma
11 Donatii
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Salutare prieteni, După cum probabil ați observat, de ceva vreme încoace am luat calea munților. Iubesc să îmi petrec timpul liber în natură,

500 RON Target
900 RON Suma
11 Donatii
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Dragii mei prieteni, Asa cum majoritatea stiti, hobby-ul meu este muntele, si nu de ieri de azi, ci de-o viata…:) De aceea sunt alaturi si de Asoc

500 RON Target
155 RON Suma
3 Donatii
31% Complete